Vast program... Limbile proto-indo-europene s-au diversificat atâta încât un pământean din doi le vorbesc azi în lume.
Nu se poate discuta serios nici măcar despre vreo valoare estimativă a numărului limbilor indo-europene (ariene). Acestea, împreună cu limbile cele mai aproape de rădăcini - limbile zise proto-indo-europenecare s-au vorbit în trecut - acoperă în dezvoltarea lor peste cinci mii de ani, sau mai bine. Să cercetăm dară dacă putem spune câte ceva despre rădăcini...
Căci ramurile sunt foarte răspândite... Actualmente sunt relativ bine documentate peste două mii de limbi indo-europene sau chiar cu mult mai multe . Acestea ar avea, împreună, câteva zeci de mii de dialecte. Aici în Etymologicum ( DIES ) am exemplificat doar câteva sute de limbi - dintre cele mai bine susţinute prin texte. Oricum, limbile ariene sunt de departe cele mai răspândite, mai variate, mai durabile, apoi cele mai populare limbi pământene. A căuta rădăcinile lor echivalează întrucâtva cu a căuta ce s-ar fi întâmplat înainte de turnul Babel.
Lingviştii indo-europenişti cred insă că pot găsi un isvor, cred că ar fi în stare de a reconstitui un stem, cred chiar că s-ar putea defini o limbă unică proto-indo-europeanăcare s-ar fi vorbit într-o patrie unică, originară - un Urheimat - imediat după limbile pre-indo-europene.
Dar care sunt limbile acestea pre-indo-europene? Acestea ar fi cele vasconice, ba chiar faimoasele limbi pelasgice - deşi aceste două denumiri cu iz de generalizare nu sunt acceptate în unanimitate : Theo Vennemann de pildă presupune că greaca veche ar fi preluat etimologii direct din limbi " vasconice " - vezi mai jos chiar pe această pagină cazul faimos al cuvântului propriu " Andromeda ". Robert Beekesnici nu scrie despre cuvântul " pelasgic " punând totul într-un sac " pre-grecesc ", oricât de slab ar fi acesta determinat doar ca " Pre-Greek "...
Teoriile asupra localizării faimoasei Urheimat sunt numeroase. Dar centrul lor geometric este în mod minunat, chiar Marea Neagră - probabil cea dinainte de ultimul potop euxin, încheiat la rându-i pe la 5508 î. Hr. Numeroase ipoteze pun de altfel în legătură fauna sau flora " noastră " ( a "orizontului dacic " - vezi mai jos în acest paragraf ) cu numeroasele cuvinte proto-indo-europene care par că le descriu. Chiar dacă epoca este fabuloasă, cu vânători uriaşi printre leoparzi, lei sau palmieri, nu este de loc imposibil ca Urheimat-ul să fi fost la Dunărea de Jos, deoarece imediat după ultimul pluvial, apoi după Younger Dryas, Europa a avut o climă exuberantă, mediteraneană. Chiar folosind criterii strict lingvistice, Merlingen şi Weriandatribuie de-a dreptul Urheimat-ul teritoriului pe care l-am numit aici "Orizontul Dacic (ORDA)".
Acesta este orizontul geografic al dacilor din Antichitatea înaltă. Dar mai ales e vorba de orizontul cultural unic, continuu al strămoşilor imediaţi ai dacilor, cei ce descind direct pe locurile noastre din vremurile paleolitice, prin neolitic, apoi chalcolitic, din cei mai vechi europeni care se leagă de originile culturale în vremi îngheţate ale acestui continent ( de altfel destul de incontinent, fiind anfractuos, bine expus invaziilor dinspre mare, ocean sau stepe).
Vom vedea aici, în Etymologicum, că obiceiurile culturale, motivele arheologice, simbolistica, decorurile, cromatica, armoniile muzicale, inscripţiile, formele literare tradiionale, cimitirele, ceramica, pristolnicele, ba chiar sunetele rostirii în Orizontul Dacic sunt recunoscute, până în ziua de azi, şi în ciuda câtorva zeci de denumiri aparent individuale (Cucuteni, Căscioarele, Criş, Tisa, Turdaş) drept nu atât culturi eneolitice distincte, cât un ansablu coerent de părţi întregi ale unui corp civilizator unic, distinct, viu, de talie umană, extrem de viabil, cel din inima căruia se trag românii.
Este vorba în Orizontul Dacic de lumea faimoşilor pelasgi (vlasci). Pelasgii vorbeau mai mult ca sigur o limbă pre-indoeuropeană, despre care abia dacă se poate deduce câte ceva, necum gramatica sau măcar originea sau familia lingvistică. S-au făcut liste cu douăzeci de cuvinte presupus " pelasgice ". Mai toate sunt variante inconfundabil " neaoşe " cum ar fi regalele " leru-i-ler ", " aho-aho ", " talaz ", sau chiar cuvinte cu iz regional cum sunt faimoasele " bade " sau " bănaş ".
Cert este - în mod cu totul remarcabil, deoarece cronologic, istoric, cultural şi antropologic este strict continuu ( şi aceasta este de-a dreptul admirabil ) - că orizontul dacic se suprapune perfect "Ariei Civilizaţiei Europei Vechi ( Old European Civilization - OECI )". Ori aceasta nu este, la rândul ei, decât dezvoltarea suprafeţei " Ariei Lingvistice Româneşti " actuale, din Tatra până dincolo de Nistru, şi din Carpaţi până în Pind. Ei bine, aşa se face că până în ziua de azi Aria Lingvistică Românească (ALRO) se întinde cu mult peste dublul ariei " României Mari " cea cu liniile politice dintre 1918 şi 1940.
În fine, totul se petrece ca şi cum nucleul dur al neamului românesc, acest " Om Mare " al lui Mircea Eliade, aceste direct din cer hrănite " orhidee " ale lui Virgil Gheorghiu, aceşti " navigatori ai crestelor carpatine " ai lui Dumitru Stăniloae, " românii la superlativ " ai lui Petre Ţuţea, " dacii preistorici " ai lui Nicolae Densuşianu, " hiperboreenii bar serabi " ai lui Vasile Lovinescu, locuitorii Terra-ei Mirabilis a lui Anton Dumitriu - tot acest stei de piatră vie pe care un Veniamin din Tudela îl află încă, mult după timpul craiului Iovan (Ioniţă Caloianul) spre Săruna tesalică, de le mai dă numele (exoetnonim) de " căprioare de munte ", tot acest corp de uriaş trăieşte " la noi " dintotdeauna. El este neamul românesc de la început până la Judecată, el transcende genele sau matricile culturale, el adună, el nu răzbună, dar nici nu poate fi învins. De el dăm noi socoteală până la Judecată Domnului care ne-a făcut să ne naştem în el, dar mai ales să nu ni-l pierdem niciodată. Cu centrele nervoase ale coloanei sale vertebrale la Omul, în Gugu sau în Ceahlău, cu ai săi " pui de lei " armâni, moţi, oşeni, cu ai săi păstori ai Tatrei, cu tărtăcuţele lui de valieci sau de ruteni, cu momârlanii, cu ai săi panoni sau pastores romanorum cu tot, ba chiar cu câţiva ţigani de mătase de prin zecile lui de " ţări intracarpatice ", acest macrantrop valah moşteneşte inima Europei apoi preia, într-o sinteză uimitoare, tinerele limbi ariene chiar în ţara lui de baştină.
De aceasta părere, cum că Urheimat-ul s-ar afla în orizontul dacic, sunt de altfel şi unii arheologi la modă, cum ar fi Colin Renfrew, măcar în tinereţea sa... Marija Alseikaites Gimbutas vede însă pe proto-indoeuropeni mult mai la est, în aria de unde încep gorganele ( kurganele ) mezoasiatice, locuri de stepă de unde ei s-ar fi tras în fine peste cucutenienii pelasgici, migrând cum o făceau în sens contrar, adică mai mult spre apus. Prin suprapunerea limbilor proto-indoeuropene ale noilor năvălitori asiatici peste cele vasconice, apoi pelasgice ( presupus fundamentale, străvechi, pre-indoeuropene, limbile originare ale adoratorilor Marii Zeiţe pelasgice la orizontul anilor 5500 î. Hr. ) s-ar fi format limbile indo-europene, sau cel puţin cele est-europene (iar nu cele iraniene sau indice), în orizontul dacic.
Un alt lingvist de geniu, Julius Pokorny privilegiază orizontul dacic ca Urheimat. Julius Pokorny a descris într-o lucrare seminală cam 2222 rădăcini comune aproape tuturor limbilor indo-europene. Nu este exclus ca aceste cuvinte, in nuce, să semene cu ceea ce se vorbea în orizontul dacic imediat după marele potop euxin încheiat la 5508 î. Hr. - anul întâi de la Facerea lumii, în tradiţia Sfinţilor Părinţi.
A B C D E F G H I J K L M N O P R S T U V W Y Toate Originile
Toate ?
Vast program... Limbile proto-indo-europene s-au diversificat atâta încât un pământean din doi le vorbesc azi în lume.
Nu se poate discuta serios nici măcar despre vreo valoare estimativă a numărului limbilor indo-europene (ariene). Acestea, împreună cu limbile cele mai aproape de rădăcini - limbile zise proto-indo-europene
care s-au vorbit în trecut - acoperă în dezvoltarea lor peste cinci mii de ani, sau mai bine. Să cercetăm dară dacă putem spune câte ceva despre rădăcini...
Căci ramurile sunt foarte răspândite... Actualmente sunt relativ bine documentate peste două mii de limbi indo-europene sau chiar cu mult mai multe . Acestea ar avea, împreună, câteva zeci de mii de dialecte. Aici în Etymologicum ( DIES ) am exemplificat doar câteva sute de limbi - dintre cele mai bine susţinute prin texte. Oricum, limbile ariene sunt de departe cele mai răspândite, mai variate, mai durabile, apoi cele mai populare limbi pământene. A căuta rădăcinile lor echivalează întrucâtva cu a căuta ce s-ar fi întâmplat înainte de turnul Babel.
Lingviştii indo-europenişti cred insă că pot găsi un isvor, cred că ar fi în stare de a reconstitui un stem, cred chiar că s-ar putea defini o limbă unică proto-indo-europeană
care s-ar fi vorbit într-o patrie unică, originară - un Urheimat - imediat după limbile pre-indo-europene.
Dar care sunt limbile acestea pre-indo-europene? Acestea ar fi cele vasconice, ba chiar faimoasele limbi pelasgice - deşi aceste două denumiri cu iz de generalizare nu sunt acceptate în unanimitate : Theo Vennemann
de pildă presupune că greaca veche ar fi preluat etimologii direct din limbi " vasconice " - vezi mai jos chiar pe această pagină cazul faimos al cuvântului propriu " Andromeda ". Robert Beekes
nici nu scrie despre cuvântul " pelasgic " punând totul într-un sac " pre-grecesc ", oricât de slab ar fi acesta determinat doar ca " Pre-Greek "...
Teoriile asupra localizării faimoasei Urheimat sunt numeroase. Dar centrul lor geometric este în mod minunat, chiar Marea Neagră - probabil cea dinainte de ultimul potop euxin, încheiat la rându-i pe la 5508 î. Hr. Numeroase ipoteze pun de altfel în legătură fauna sau flora " noastră " ( a "orizontului dacic " - vezi mai jos în acest paragraf ) cu numeroasele cuvinte proto-indo-europene care par că le descriu. Chiar dacă epoca este fabuloasă, cu vânători uriaşi printre leoparzi, lei sau palmieri, nu este de loc imposibil ca Urheimat-ul să fi fost la Dunărea de Jos, deoarece imediat după ultimul pluvial, apoi după Younger Dryas, Europa a avut o climă exuberantă, mediteraneană. Chiar folosind criterii strict lingvistice, Merlingen şi Weriand
atribuie de-a dreptul Urheimat-ul teritoriului pe care l-am numit aici "Orizontul Dacic (ORDA)".
Acesta este orizontul geografic al dacilor din Antichitatea înaltă. Dar mai ales e vorba de orizontul cultural unic, continuu al strămoşilor imediaţi ai dacilor, cei ce descind direct pe locurile noastre din vremurile paleolitice, prin neolitic, apoi chalcolitic, din cei mai vechi europeni care se leagă de originile culturale în vremi îngheţate ale acestui continent ( de altfel destul de incontinent, fiind anfractuos, bine expus invaziilor dinspre mare, ocean sau stepe).
Vom vedea aici, în Etymologicum, că obiceiurile culturale, motivele arheologice, simbolistica, decorurile, cromatica, armoniile muzicale, inscripţiile, formele literare tradiionale, cimitirele, ceramica, pristolnicele, ba chiar sunetele rostirii în Orizontul Dacic sunt recunoscute, până în ziua de azi, şi în ciuda câtorva zeci de denumiri aparent individuale (Cucuteni, Căscioarele, Criş, Tisa, Turdaş) drept nu atât culturi eneolitice distincte, cât un ansablu coerent de părţi întregi ale unui corp civilizator unic, distinct, viu, de talie umană, extrem de viabil, cel din inima căruia se trag românii.
Este vorba în Orizontul Dacic de lumea faimoşilor pelasgi (vlasci). Pelasgii vorbeau mai mult ca sigur o limbă pre-indoeuropeană, despre care abia dacă se poate deduce câte ceva, necum gramatica sau măcar originea sau familia lingvistică. S-au făcut liste cu douăzeci de cuvinte presupus " pelasgice ". Mai toate sunt variante inconfundabil " neaoşe " cum ar fi regalele " leru-i-ler ", " aho-aho ", " talaz ", sau chiar cuvinte cu iz regional cum sunt faimoasele " bade " sau " bănaş ".
Cert este - în mod cu totul remarcabil, deoarece cronologic, istoric, cultural şi antropologic este strict continuu ( şi aceasta este de-a dreptul admirabil ) - că orizontul dacic se suprapune perfect "Ariei Civilizaţiei Europei Vechi ( Old European Civilization - OECI )". Ori aceasta nu este, la rândul ei, decât dezvoltarea suprafeţei " Ariei Lingvistice Româneşti " actuale, din Tatra până dincolo de Nistru, şi din Carpaţi până în Pind. Ei bine, aşa se face că până în ziua de azi Aria Lingvistică Românească (ALRO) se întinde cu mult peste dublul ariei " României Mari " cea cu liniile politice dintre 1918 şi 1940.
În fine, totul se petrece ca şi cum nucleul dur al neamului românesc, acest " Om Mare " al lui Mircea Eliade, aceste direct din cer hrănite " orhidee " ale lui Virgil Gheorghiu, aceşti " navigatori ai crestelor carpatine " ai lui Dumitru Stăniloae, " românii la superlativ " ai lui Petre Ţuţea, " dacii preistorici " ai lui Nicolae Densuşianu, " hiperboreenii bar serabi " ai lui Vasile Lovinescu, locuitorii Terra-ei Mirabilis a lui Anton Dumitriu - tot acest stei de piatră vie pe care un Veniamin din Tudela îl află încă, mult după timpul craiului Iovan (Ioniţă Caloianul) spre Săruna tesalică, de le mai dă numele (exoetnonim) de " căprioare de munte ", tot acest corp de uriaş trăieşte " la noi " dintotdeauna. El este neamul românesc de la început până la Judecată, el transcende genele sau matricile culturale, el adună, el nu răzbună, dar nici nu poate fi învins. De el dăm noi socoteală până la Judecată Domnului care ne-a făcut să ne naştem în el, dar mai ales să nu ni-l pierdem niciodată. Cu centrele nervoase ale coloanei sale vertebrale la Omul, în Gugu sau în Ceahlău, cu ai săi " pui de lei " armâni, moţi, oşeni, cu ai săi păstori ai Tatrei, cu tărtăcuţele lui de valieci sau de ruteni, cu momârlanii, cu ai săi panoni sau pastores romanorum cu tot, ba chiar cu câţiva ţigani de mătase de prin zecile lui de " ţări intracarpatice ", acest macrantrop valah moşteneşte inima Europei apoi preia, într-o sinteză uimitoare, tinerele limbi ariene chiar în ţara lui de baştină.
De aceasta părere, cum că Urheimat-ul s-ar afla în orizontul dacic, sunt de altfel şi unii arheologi la modă, cum ar fi Colin Renfrew, măcar în tinereţea sa... Marija Alseikaites Gimbutas vede însă pe proto-indoeuropeni mult mai la est, în aria de unde încep gorganele ( kurganele ) mezoasiatice, locuri de stepă de unde ei s-ar fi tras în fine peste cucutenienii pelasgici, migrând cum o făceau în sens contrar, adică mai mult spre apus. Prin suprapunerea limbilor proto-indoeuropene ale noilor năvălitori asiatici peste cele vasconice, apoi pelasgice ( presupus fundamentale, străvechi, pre-indoeuropene, limbile originare ale adoratorilor Marii Zeiţe pelasgice la orizontul anilor 5500 î. Hr. ) s-ar fi format limbile indo-europene, sau cel puţin cele est-europene (iar nu cele iraniene sau indice), în orizontul dacic.
Un alt lingvist de geniu, Julius Pokorny
privilegiază orizontul dacic ca Urheimat. Julius Pokorny a descris într-o lucrare seminală 
cam 2222 rădăcini comune aproape tuturor limbilor indo-europene. Nu este exclus ca aceste cuvinte, in nuce, să semene cu ceea ce se vorbea în orizontul dacic imediat după marele potop euxin încheiat la 5508 î. Hr. - anul întâi de la Facerea lumii, în tradiţia Sfinţilor Părinţi.